DELHI
Sosuri și mirosuri
Am putea povesti la nesfărșit despre locuri și tradiții care fac din India o țară cu totul specială, dar fiindcă există deja o grămadă de informații pe internet despre aceste aspecte, am decis să povestim mai mult despre partea care pe noi ne-a încântat cel mai mult, mâncarea indiană.

DELHI
Sosuri și mirosuri
Cuvânt înainte...
Orașul Delhi este un univers în sine și de aceea a fost prima noastră destinație din călătoria de aproape 2 luni de zile prin India. Este cel mai accesibil punct pentru rutele de zbor, orașul oferă multe facilități pentru a te putea acomoda cu stilul de viață de aici și se este un bun start pentru a experimenta ce înseamna India.
Este ideal pentru acomodare cu stilul de viață și atmosfera din India, dar în același timp este turistic și oferă servicii pentru toate gusturile și nevoile călătorilor.
... și acum despre mâncare.
Nici noi nu am găsit mare lucru legat de unde și ce să mănânci în Delhi – evident, exista TripAdvisor, dar cele mai bune localuri nu le găsești decât dacă mergi cu un localnic – și peste tot am dat numai de sfaturi legate de ce să eviți și cum să te ferești de delhi belly. (Pentru un mic dictionar culinar apasă aici).
Pe lângă haosul general și privirile insistente, odată ajuns în Old Delhi, în cartierul Chandni Chowk, am fost asaltați de o sumedenie de mirosuri – pe cât de necunoscute, pe atât de ademenitoare, care te lasă cu o poftă greu de stăpânit. Asta dacă ești un foodie înrăit ca noi și nu te poți abține să încerci orice arată gustos și miroase la fel de bine.

Un Street Food Tour de neuitat
Coincidența a făcut ca hostelul unde am stat să ofere un Street Food Tour la numai 250 ₹ (15 RON), care era programat chiar în prima noastră zi în Delhi.
Ne-am înscris fără să stăm pe gânduri – recomandăm astfel de tururi, chiar dacă par puțin turistice, dar salvează mult timp și uneori ajungi în locuri pe care nu le-ai fi găsit pe niciun site și pe nicio hartă – și așa am ajuns să îl cunoaștem pe tânărul Yati, ghidul nostru, fără de care șederea noastră în capitala Indiei ar fi fost mult mai anostă. Așadar, cu el în frunte, am plecat la drum în căutarea celor mai delicioase preparate indiene care să ne încânte papilele gustative peste măsură.

Aloo Tikki.
Primul contact cu mâncarea indiană a fost la Natraj Cafe, un local autentic (din 1940) unde se servea un delicios Aloo Tikki – chiftea de cartofi – cu sos dulce acrișor și, evident, picant. Norocul nostru a fost că am prins un moment în care nu era deloc coadă pentru că după 2 ore când ne-am întors tot pe acolo era lume până în stradă, așteptând un loc la masă. Lucky us 🙂
Kachori.
După aceea am ajuns la Chaina Ram, o altă bucătărie tradițională la colț de stradă unde am fost serviți cu un fel de chifle condimentate alături de un sos verde foarte picant și un bol mare de maglavais de cartofi extrem de gustos. Nu ratați o poveste cu proprietarul prăvăliei, un bătranel foarte simpatic și mândru de localul său.


Banana Parantha.
Adică clătită prăjită umplută cu banane. Sună simplu, dar nu seamănă deloc cu clătitele pe care le știm noi. Parawthe Wala este un local sub forma unei bucătării deschise cu câteva măsuțe în spate, pe care l-ai trece ușor cu vederea dacă nu ai fi îndrumat de un cunoscător. Recomandăm să încercați cât mai multe feluri de parantha, și dulci și sărate, alături de sosurile casei.
Toate acestea ne-au lăsat cu burta plină și cu o pofta mare de ceva ușor și dulce. Cel mai bun lucru pe care îl poți găsi este un pahar de Lassi, un fel de iaurt dulceag și aromat, care merge perfect după atâta iuțeală. Se găsește peste tot și nu costă mai nimic.
ÎncotroTips. Dacă nu ești un amator la gusturilor picante, nu uita cuvintele magice - no spicy - înainte să dai comanda, pentru a putea savura mâncarea aleasă (deoarece puțin picant la ei înseamnă super picant la noi).
Alte mâncăruri neașteptat de bune au fost Shahi Paneer (pastă iute cu un fel de caș prăjit), Biryani (diferite sortimente de orez), Veg Thali (platou vegetarian cu sosuri și curry) și Tandoori Chicken (pui cu sos gravy – finger lickin’ good).


Este riscant să mănânci de pe stradă?
Poate nu par foarte primitoare și curate, însă e păcat să vizitezi Delhi și să nu încerci cât mai multe variante de street food autentic. Și asta nu doar ca să poți spune că ai făcut-o și pe asta, dar cea mai bună mâncare din India o găsești acolo, la colț de stradă, făcută de un nene cu șorțul plin de sos și pe o vatră mai veche ca el.
Întradevăr, nu spunem că nu există un risc de a te îmbolnăvi de faimosul delhi belly, care pe noi ne-a ocolit până acum se pare, dar poți preveni asta dacă ești puțin atent la anumite aspecte:
• Încearcă să vezi unde merg localnicii și unde este mai tot timpul coadă (în special femei și copii) pentru a fi sigur că mâncarea are rulaj.
• Nu consuma apă de la robinet și orice produs care conține gheață deoarece apa din India nu este potabilă pentru noi.
• Evită fructele fără coajă (alege banane, mango, portocale, etc) și orice alt aliment negătit care a intrat în contact cu apa de la robinet (salată, legume, fresh-uri, etc).
• Atenție la sosuri. Dacă cumva observi că nu sunt păstrate la rece, mai bine alegi un alt loc de unde să mănânci.
• Recomandăm să alegi, pe cât posibil, variantele vegetariene. Mâncărurile care conțin carne au risc mai mare de a fi cu probleme. Majoritatea indienilor sunt vegetarieni și poți găsi cu ușurință nenumărate feluri delicioase.
• Spală-te pe mâini sau folosește dezinfectant de mâini înainte de orice masă!!!
Cam atât am apucat să experimentăm noi din arta culinară indiană din Delhi, însă călătoria abia a început și suntem siguri că vom mai avea prilejul de a ne surprinde simțurile cu fel de fel de alte sosuri și mirosuri.
Mic dicționar culinar
Delhi Belly – probleme cu stomacul de la mâncarea din India 🙂
Parantha / Roti / Chapati / Naan/ Dosa – diferite variațiuni de lipie sau clătită din India.
Tikki – preparate prăjite pe un băț, tip frigărui.
Biryani – amestec de orez cu diferite sortimente.
Paneer – un fel de caș prăjit și condimentat, foarte gustos.
Thali – platou tipic indian cu mai multe preparate, sosuri și lipie.
Tandoori Chicken – pui prăjit și marinat în iaurt. Pare ciudat, dar e delicios.
NEW DELHI | Delhi | 06.02-10.02.2019
RECOMANDĂRILE NOASTRE
Hostelurile au fost prima noastră opțiune în călătoria prin India deoarece este de departea cea mai accesibilă varianta, poți cunoaște o mulțime de alți călători, iar camerele sunt curate și foarte primitoare. Am avut și neplăcerea să stam de nevoie și într-un hotel și am regretat amarnic.
The Hosteller – Un hostel modest, cu paturi la 30 RON/noapte, situat la câteva stații de metro de centrul vechi al orașului. Mai multe hosteluri din New Delhi poți găsi aici.
După cum am povestit și în articol, Delhi este plin de locuri ascunse unde poți degusta cele mai bune preparate culinare indiene, însă e nevoie de răbdare și o bună orientare în spațiu ca să le găsești.
Cele pe care noi le-am vizitat sunt Natraj Cafe, Chaina Ram, și Parawthe Wala însă mai sunt cu siguranță nenumărate variante. Cel mai bine este să ceri recomandări și de la personalul hostelului.
Cred că poți sta și o lună întreagă în New Delhi și tot să nu vezi tot ce ascunde acest oraș.
Noi recomandăm o vizită la câteva din lăcașele de cult – Jama Masjid, Iskon Temple sau Akshardham Temple (unde seara se ține Water Show) – după care o plimbare prin Chandni Chowk unde oricum vei ajunge pentru a căuta locurile cu mâncare despre care am scris mai sus, iar într-o zi cu vreme bună poți vizita prin Jantar Mantar (parc astronomic) și Fortul Roșu.
Unde găsești zboruri ieftine
Skyscanner este cel mai bun site pentru a găsi zboruri ieftine în India. Mai comparăm prețurile și cu Makemytrip sau Kayak.
Cum găsești cazarea potrivită
Noi am căutat tot timpul pe Hostelworld unde am găsit cele mai bune oferte, dar am consultat și Booking și Agoda.
ALTE POVEȘTI DE PE ACESTE MELEAGURI
PUSHKAR • Universul pe o stradă
Ne-am pornit înspre Pushkar cu gândul de a sta două zile, dar am fost atât de fermecați de atmosfera orășelului că am stat aproape...
Citește mai departeKERALA • Oaza verde a Indiei
Contrar poveștilor, India nu este numai străzi aglomerate, claxoane, temple hinduse și mult praf. Cu cât cobori spre jumătatea sudică a țării, cu atât...
Citește mai departeJODHPUR & UDAIPUR • O călătorie în timp
Jodhpur și Udaipur, două dintre cele mai mari orașe din Rajasthan, Tărâmul Regilor, ne-au oferit prilejul de a descoperi frumusețea și obiceiurile de pe vremea...
Citește mai departeJAIPUR • Templul macacilor
După un drum cu trenul care părea că nu se mai termină (am călătorit la sleeper class, adică înghesuială mare și lipsă totală de...
Citește mai departe
Am recitit articolul, e ora 1 noaptea și mi s-a făcut foame… :))
cat de tare!!