Cum ne planificăm următoarea aventură?

Cum ne planificăm următoarea aventură?

Încotro plec? Cât de departea vreau să merg? Ce limbă se vorbește acolo? De unde iau avionul? Am nevoie de bagaj de cală? Îmi trebuie viză? …

În continuare vom încerca să răspundem la toate aceste întrebări.

CUM ÎNCEPE PLANIFICAREA.

 În primul și primul rând stabilim o primă destinație unde vrem să ajungem, intuim un traseu și o perioadă de timp în care să vizităm tot ce ne propunem și, nu în ultimul rând, decidem asupra unui buget al întregii călătorii. Cam aceștia sunt primii pași pe care îi facem noi înainte de a ne pune să căutăm cazări sau bilete de avion, vize sau alte lucruri mai specifice.

ÎNCOTRO CĂLĂTORIM

Exact asta ne-am întrebat și noi când am ne-am apucat să conturăm următoarea noastră aventură. Evident, orice călătorie începe cu o destinație, fie ea un oraș, o țară sau un întreg continent. Când alegi o destinație e bine să ți cont de timpul disponibil de sejur, de bugetul în care vrei să te încadrezi și de așteptările și  curiozitățile personale.

Uneori un mic sejur poate începe de la un bilet de avion la super preț care se transformă într-o călătorie de câteva săptămâni (care devin cele mai memorabile experiențe cu siguranță).

Perioadă de sejur

Dacă nu dispui de prea mult timp, e bine să nu cauți destinații mai puțin turistice, locuri cu infrastructură de transport slabă sau  cu obiective răspândite pe o suprafață foarte mare. Spre exemplu, pentru o călătorie în Maroc, nouă ne-a fost de ajuns două săptămâni în care am reușit să vedem aproape jumătate din țară, dar doar câteva zile in fiecare oraș. 

O altă călătorie in Vietnam ne-a luat 3 săptămâni pentru a parcurge țara din nord în sud însă am ratat multe obiective și locuri superbe deoarece transportul era foarte complicat și multe nu erau foarte accesibile (o săptămână în plus ar fi fost ideal). De asemenea, trebuie ținut cont și când este cel mai bun sezon turistic pentru că atunci destinațiile devin mai aglomerate, obiectivele sunt asaltate de turiști, iar transportul se scumpește și locurile disponibile se duc repede. 

Uneori este de preferat să eviți total perioada estivală și să te orientezi spre un început/sfârșit de sezon pentru a avea parte scăpa de haosul de călători și prețurile piperate.

Buget alocat

Totul depinde de modul în care dorești să călătorești … vrei cazări în hoteluri sau nu ai nimic împotrivă să dormi la hostel cu alte persoane în camera? 

Preferi să zbori cu avionul că este ușor și rapid sau iei în considerare și trenul/autocarul care poate oferă confort mai scăzut și consumă mai mult timp, dar te pot duce prin locuri în afara traseelor turistice?

Îți plac restaurantele care oferă meniuri internaționale și au un nivel de standard mai ridicat sau cauți aceea mâncare specifică, tradițională, prin micile localuri autohtone unde igiena sau aspectul lasă de dorit? 

Aici trebuie să îți răspunzi singur la aceste întrebări în funcție de cum îți stabilești bugetul. Toate aceste aspecte îți vor influență bugetul considerabil.

Așteptări personale

Nu vom intra mult în acest subiect deoarece fiecare caută altceva în călătoriile sale, însă oriunde decidem noi să mergem, vrem să avem parte de cele mai inedite experiențe, să cunoaștem lumea din spatele “imaginilor” turistice, să descoperim diferite culturi și tradiții și să legăm noi prietenii pretutindeni …. iar pentru asta este nevoie de mult curaj, răbdare și o minte deschisă.

E bine să te lași purtat de valul aventurii și să îndrăznești să ieși din zona ta de confort pentru că dincolo de ea vei descoperi farmecul călătoriei, vei da peste cele mai neașteptate locuri și tot acolo se nasc cele mai extraordinare povești care merită spuse mai departe și cu care ii vei inspira pe alții să pornească la drum (cam ce încercăm să facem si noi aici).

După ce ai decis destinația și perioada, urmează meticuloasa căutare de bilete de avion, cazări și tot felu de informații despre locul în care urmează să pleci.

CEA MAI BUNĂ VARIANTĂ DE DRUM

De obicei e recomandat să planifici din timp o excursie în locuri mai îndepărtate, dar noi am găsit bilete la prețuri bune și cu o lună înainte de plecare ( pentru India de exemplu).

Totodată nu te rezuma să cauți legături doar pentru un oraș/destinație, ci încearcă să compari cu variante spre orașe din apropiere care sunt incluse în itinerariul dorit, iar dacă alegi varianta de zbor cu avionul, e bine să fie cât mai puține escale (nu de alta, dar dacă un zbor întârzie sau are probleme, riști să le pierzi și pe restul).

Dacă zborul are totuși escală, nu uita să verifici orele de îmbarcare și să îți rezervi minim 2 ore între ele pentru a evita orice situație neprevăzută care te-ar face să pierzi avionul. Atenție la bagajul de mână/cală pentru că există diferențe de greutate și dimensiuni între companiile aeriene. 

Mic sfat! În funcție de locul plecării, e bine să verifici zborurile și din alte aeroporturi din apropiere; noi comparăm de fiecare dată variantele din București, Budapesta sau Belgrad pentru o anumită destinație (fiind din Timișoara) și nu de puține ori diferențele de preț sunt substanțiale.

Cel mai simplu lucru e să cauți traseul dorit direct pe Google  și să compari diferitele variante și oraș de conexiune și apoi să cauți la fiecare companie (low cost sau nu) în parte pentru a găsi cea mai optimă variantă sau pe diferitele site-uri specializate. Până acum nu am găsit un singur site care să apreciem ca fiind cel mai bun, însă am selectat cele pe care le-am folosit cel mai des pentru a ne achiziționa bilete de zbor.

SKYSCANNER. Un alt site folositor este Skyscanner unde ai opțiunea de a căuta dinamic direct pe hartă toate punctele de legătura existente pentru zborul respectiv și să afli în ce zi este cel mai ieftin bilet.

Alte câteva site-uri asemănătoare sunt: KAYAKMOMONDO sau CHEAPFLIGHTS.

Pentru alte tipuri de trnsport precum tren sau autobuz noi folosim cu încredere MAKEMYTRIP și IXIGO care oferă și toate informațiile necesare legate de toate aceste variante de transport (clasă, condiții, regulament).

CUM GĂSEȘTI CAZAREA POTRIVITĂ

Nu de multe ori ni se întâmplă să căutăm locuri de cazare fără să știm defapt după ce să ne uităm, la ce să fim atenți ori dacă este sau nu aproape de ce dorești să vizitezi. Un loc de cazare mai ieftin nu înseamnă întotdeauna unul mai prost.

De regulă, e bine să știi dinainte cam în ce buget vrei să te încadrezi si ce tip de cazare îți dorești. Uneori poate fi muuult mai interesant de stat într-un hostel cu alti călători în cameră, alte ori un apartament la ultimul nivel în centrul orașului poate să facă toți banii, iar o ședere de câteva zile cu o familie locala îți poate aduce o experiență mult mai bogată decât o cameră dublă într-un hotel de 5 stele.

AIRBNB. Este unul dintre cele mai populare site-uri de booking și de multe ori am găsit apartamente la același preț cu un pat într-o cameră de hostel.  Ca principiu, e bine să verifici dacă nu exista costuri suplimentare (taxă curățenie, stațiunie, etc) ca să nu ai surprize neplăcute.

BOOKING. Un alt site cu o plajă foarte mare de cazări, fie că e vorba de apartamente, hoteluri, pensiuni sau hostel. De asemenea atenție la costurile suplimentare care nu sunt trecute la prima vedere. Totodată, e bine să alegeți variantele cu free cancelation pentru ca de multe ori s-a întâmplat să găsim ceva mai bun altundeva.

HOSTELWORLD. Site-ul hostelworld.com ofera o multitudine de variante de hosteluri cât și articole și ghiduri de recomandări pentru orice destinație. Noi am ales de multe ori această variantă, uneori din cauza bugetului (cele mai mici prețuri le găsești la hostel) iar alte ori doar datorită dorinței de aventură, de a cunoaște oameni noi și de a simți cu adevărat spiritul călătoriei.

AGODA. O altă variantă specială pentru călătoriile în Asia, cu multe opțiuni de guesthouse-uri și hoteluri. Are o bază foarte mare de locuri de cazare și printre cele mai bune oferte.

Alte sfaturi de călătorie

Pentru mai multe sfaturi poți să dai un ochi și peste următoarele mici ghiduri ale călătorului pe care le-am scris pentru a te ajuta să îți faci un sejur perfect.

Back to Top