BALI • Pitoresc. Exotic. De poveste

BALI

Pitoresc. Exotic. De poveste

Un loc neașteptat de primitor și fascinant, Bali este printre cele mai spectaculoase destinații pe care le-am văzut în aventurile noastre. Am avut prilejul de a cutreiera prin partea neturistică a insulei și a descoperi adevărata frumusețe din spatele hotelurilor de lux și a plajelor de surf la care se gândește toată lumea când vine vorbe de Bali.

 

Despre Bali ...


Insula Bali
face parte din arhipeleagul Indonezian alături de alte peste 17.000 de insule la intersecția oceanului Indian cu cel Pacific.

E drept, am avut câteva preconcepții despre această destinație după ce ne-am interesat puțin cum stau lucrurile acolo și ne așteptam la un loc super turistic, plin de resorturi de lux și restaurante scumpe… departe de adevăr. 

Bali este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în aventurile noastre și numai scriind aceste rânduri îmi vine să mă urc în primul avion spre micul paradis tropical. 

Indonezia nu era neapărat în itinerariul nostru când ne-am încumetat să vizităm fabuloasa India, dar sfârșitul lunii martie ne-a prins în sudul Asiei unde vremea se încălzea accelerat și temperaturile ajungeau la 40 de grade. Totodată, această perioada coincidea și cu sfârșitul sezonului ploios în Indonezia și țac-pac, ne-am luat bilete și așa am ajuns aici.

Perioada ideală de sejur

Principalul factor care influentează perioada de sejur sunt cele două sezoane, cel uscat și cel ploios. Perioada ce mai bună de vizitat insula Bali este de la sfârșitul lui martie și până prin august. Lunile septembrie și octombrie preced sezonul ploios și pot avea precipitații abundente, dar este și cel mai bun moment pentru amatorii de surf.

Totodată, poți să îți organizezi călătoria ca să prinzi unul din nenumăratele festivaluri și evenimente din Bali, cum ar fi  Bali Arts Festival din luna iunie.

Pe unde am ajuns în 21 de zile

Traseul nostru:

UBUD – NUSA ISLANDS – AMED – MUNDUK – YOGYAKARTA

Fiind o destinație abia pusă pe listă, nu eram pregătiți cu un itinerariu bine stabilit, însă după călătoria din India am descoperit că de multe ori lipsa unui plan promite o aventură memorabilă, iar Bali este un loc numai bun pentru o astfel de experiență.

Călătoria noastră ne-a purtat prin locuri fascinante de unde nu am mai vrut să plecăm și probabil de aceea ne-a luat 3 săptămâni, însă când ajungi într-un loc ca Bali, cu siguranță vei dori să oprești timpul în loc oriunde vei merge. Am decis să vizităm în mare partea de nord a insulei, fiind o regiune mai puțin cunoscută și chiar subapreciată de majoritatea turiștilor, însă aici se ascunde adevărata frumusețe a acestui loc.

Ubud

Om Swastiastu Bali!

Pitorescul Ubud se afla chiar în centrul insulei Bali și este un loc perfect pentru a începe explorarea insulei. Avionul ne-a lăsat în aeroportul Ngurah Rai de unde am făcut aproximativ 1 oră cu masina(taxi). Orașul este primitor și liniștit, plin de vegetație și mici temple, iar o cazare la un homestay îți va face șederea aici perfectă.

Datorită fluxului mare de turiști care ajung aici, prin oraș au răsărit multe restaurante mici și cochete, magazine de brand, tarabe cu souveniruri și stand-uri ale diferitelor agenții de turism, însă micul Ubud reușește să își păstreze un farmec aparte. 

Recomandările noastre:

  • Sacred Monkey Forest, o mică junglă aflată chiar în centrul orașului. 
  • Primele raze de soare prin terasele de orez din Tegallalgang
  • Degustare de cafea și probabil cel mai fain leagăn din lume la Uma Pakel
  • O plimbare pe traseul Campuhan Ridge care pornește direct din Ubud. 
  • Royal Palace și unul din spectacolele tradiționale care au loc in fiecare seară. 
  • Un tur cu bicicletele prin satele pitorești ale insulei. Satisfacție garantată.

Nusa Islands

Mai aproape decât Gili Islands și mai puțin cunoscute

După ce am descoperit tot ce puteam în Ubud, am decis să luăm un speedboat spre una din insulele balineze. Am ales Nusa Islands (Nusa Penida, Nusa Lembongan, Nusa Ceningan) deoarece promiteam o atmosferă mai misterioasă și mai puțin turistică decât vestitele Gili Islands și se aflau la doar o oră depărtare pe apă. Intuiția ne-a fost recompensată cu locuri fascinante off the beaten path și lipsite de forfotă, plimbări cu scooterul la apus și nuci de cocos răcoritoare pretutindeni.

De văzut neapărat pe cele 3 insule:

  • Kelingking Beach din Nusa Penida promite peisaje incredibile și o plajă unică. 
  • Crystal Bay este un loc splendid pentru snorkeling. Grijă la curenții de ocean. 
  • O dimineață sub apă alături de manta ray la Manta Point. Din păcate mult gunoi în apă.
  • O nuca de cocos pe marginea piscinei la Dream beach, Nusa Lembongan. 
  • Spectacolul de valuri care se sparg în țărm la Devil’s Tears și un apus superb. 
  • O tură cu scooterul în jurul insulei peste pod spre Nusa Ceningan. 
  • Blue Lagoon din Nusa Ceningan, unde apa are o culoare cum nu ai crezut posibil.

Amed & Munduk

Adevărata frumusețe a insulei

Itinerariul nostru ne-a purtat în nord spre Amed, un mic sat la ocean care deține unele dintre cele interesante locuri de scuba diving și snorkeling din Bali. Am ajuns aici după recomandările localnicilor din Nusa Islands și nu regretăm că am mers pe mâna lor.

Apoi am schimbat plaja si peștii cu jungla și cascadele dimprejurul orașului din munți, Munduk. Din oraș pleacă mai multe poteci prin junglă care ne-au purtat printr-o junglă deasă și sălbatică cu mici deschideri spre cascade nemaipomenite.

Must-do prin zonă:

  • Scuba diving și snorkeling printre recifuri. Există și o epavă de explorat dar doar cu echipament profesionist.
  • O pizza gustoasă la apus pe terasa de la Blue Earth Village din Amed.
  • Ulun Danu Beratan Temple este unul dintre cele mai cunoscute temple din Bali. De vizitat cât mai de dimineață, înainte să ajungă grupurile mari de turiști. 
  • O poză de neuitat poți să faci în drum spre Ulun Danu la Handara Gate. Se plătește o mică taxă foto. 
  • Un patrimoniu Unesco, Jatiluwih Rice fields nu trebuie să lipsească de pe listă. 
  • O drumeție prin jungla balineză spre cascadele Melating și Labuhan.

Yogyakarta

Templele magnifice din Java

În drumul nostru de întoarcere acasă am decis să poposim în Yogyakarta, un oraș de pe insula Java. Întradevăr, nu mai eram în Bali, dar aici am avut prilejul de a vizita două dintre cele mai impresionante temple care ne-a fost dat să vedem până acum, complexul hindus Prambanan si cel mai mare templu budist, Borobudur. Pentru a vizita templele este nevoie să cumperi bilet în prealabil și trebuie să alegi dacă le vizitezi pe ambele într-o zi sau în zile diferite.

Ce ne-a plăcut să vizităm:

  • Pierde-te printre labirintul de statui din Borobudur.
  • La Sumur Gumuling ai șansă să vizitezi o moschee subterană.
  • Prinde o dimineață superbă în reflecțiile apei la Taman Sari.
  • O plimbare de seară prin forfota de pe strada Malioboro. Nu vei scăpa fără să cumperi ceva.
  • Degustă sosurile iuți la SS Sambal și vezi cât poți rezista.
  • Și nu în ultimul rând, vizitează cel mai mare complex de temple din Indonezia, Prambanan.

Cazarea potrivită

În Bali vei găsi cu siguranță orice tip de cazare cauți care să fie pe gustul fiecăruia. De la farmecul micilor homestays și până la infinity pools ale resorturilor, locurile de cazare au împânzit insula pentru a acomoda în fiecare an peste 5 milioane de turiști.

În cele 3 săptămâni de călătorie am ales să stăm împreună cu localnicii, la homestays sau bungalowuri în curtea caselor private, pentru a ajuta astfel comunitățile locale și a avea o experiență mai aproape de traiul de zi cu zi al oamenilor. 

Așa am putut observa diversele datini și rituri care se practică în fiecare dimineață prin oferirea de mici ofrande parfumate în fața caselor și în interiorul curților, iar seara ne-am putut întinde la povești ore în șir cu gazda noastră, schimbând amintiri și povești despre viața fiecăruia. O asemenea experiență nu se poate obține într-un resort, dar fiecare decide ce își dorește de la sejurul său.

 

Majoritatea cazărilor la homestay le-am găsit aici, dar există variante pentru toate tipurile de cazare existente.

Am folosit siteul Agoda ca backup la Booking și ca să comparăm costuri de cazare, aici fiind uneori prețuri mai mici.

Nu am stat la niciun hostel în Bali deoarece erau nejustificat de scumpe, însă există această variantă pnentru doritori.

Cum ne-am plimbat de colo-colo

Transport Urban

Singurele variante de transport sunt scuterul sau taxi și nu recomandăm bicicleta datorita condusului haotic. Din câte am înțeles, o regulă generală este că tot ce se întâmplă în fața conducătorului este obligația sa de a menaja sau evita situația. Pe insule evident că se ajunge cu barca și este destul de complicat să rezolvi asta pe cont propriu, de aceea sugerăm să apelezi la una din ofertele existente la agentiile turistice de peste tot (fie one-way or round trip).

Dacă alegi taxiul, trebuie să știi că în Ubud și în alte oraș mai mari nu prea sunt acceptate furnizorii de transport precum Uber, Ola sau Grab. De aceea există aplicația Bluebird care operează doar cu localnici sau poți agăța un conducător direct de pe stradă, iar prețurile sunt tot timpul negociabile.

BINE DE ȘTIUT: Aplicația WhatsApp este cel mai bune prieten al tău deoarece majoritatea lumii o folosește și comunica prin ea cu turiștii, atât gazdele de la cazări, șoferi de taxi sau intermediari ai agențiilor de voiaj.

Una din aplicațiile cele mai folosite pentru trasport din Bali, respectiv Indonezia. Există și opțiunea de a comanda scuter dacă este o distanță scurtă sau nu ești cu alte persoane.

O altă aplicație des folosită aici și pe care o alternăm cu Gojek. Nu am avut experiențe neplăcute cu niciuna din ele.

Un alt furnizor de taxi pe care l-am întâlnit în Bali. Trebuie descărcată aplicația lor și totodată să ai instalat WhatsApp pe telefon pentru a putea comunica cu șoferul.

Transport Extra-urban

BUS. Aproape inexistent în Bali pentru un motiv pe care nu l-am descoperit, în afară de cei de la Kura-Kura Bus de care am dat întâmplător. Sperăm ca pe viitor să se dezvolte și partea aceasta a rutelor extra urbane pentru turiști.

Acesta este un nou sistem de autobuze care au un orar sporadic și doar câteva trasee, însă este sigura varianta de bus pe care am găsit-o pe insulă.

TREN. Este ușor de înțeles de ce nu există varianta de mers cu trenul în Bali, însă pe insula Java am călătorit cu un tren modern și foarte curat pentru 12 ore. Există și un mic bufet într-unul din vagoane. Din păcate nu există 

AVION. Sunt multe companii care au zboruri spre/dinspre Bali, iar prețurile sunt decente – dacă te afli în zonă, gen sud-estul Asiei. Toate zborurile ajung pe Denpasar așa că recomandăm să îți rezervi în prealabil o variantă de transport de la aeroport spre cazarea aleasă deoarece la ieșirea din terminal vei fi asaltat de șoferi care se oferă să de ducă pe aproximativ de 3 ori prețul normal.

Este compania cu cele mai multe destinații din zonă și uneori pot avea chiar mai multe zboruri pe zi pentru același loc. 

Oferă multe variante de zboruri și primești bonus la prima înregistrare pentru discount pentru bilete. Aici găsești și bilete pentru majoritatea tipurilor de transport, dar și cazări sau oferte speciale. 

Un alt site folositor este Skyscanner unde ai opțiunea de a căuta dinamic direct pe hartă toate punctele de legătura existente pentru zborul respectiv și să afli în ce zi este cel mai ieftin bilet. 

Bucătăria balineză

Despre mâncare

Indonezia nu este o țară cunoscută pentru preparatele delicioase sau pentru bucătăria tradițională. Principalele feluri de mâncare au la bază orez sau teiței, combinate cu diferite sosuri și legume și asezonate cu diverse condimente. 

Ce este întradevăr apare la bucătăria balineză este felul în care se servește mâncarea. La tradiționalele restaurante – numite warung – garnitura și sosurile vin în cantități mai mici și în boluri individuale, iar preparatele se servesc pe frunză de banan, care îți permite astfel să combini mai multe feluri de mâncare deodată. 

Nouă ne-a plăcut foarte mult această tradiție de servire pentru ca am putut degusta nenumărate preparate delicioase:

Tempe – un preparat pe bază de soia, puțin dulce, de obicei prăjit și servit alături de un fel principal.

Nasi Goreng / Mie Goreng – principalul fel de mâncare pe bază de orez (nasi) sau teiței (mie) amestecat cu carne sau legume și sos de soia. Este cel mai răspândit și cel mai accesibil la preț.

Sate – un fel de frigăruie care poate fi cu carne sau legume și sunt delicioși în oricare variantă. Satay este o variațiune de sate care vine cu sos de alune.

Nasi Campur – un alt preparat pe bază de orez care în traducere înseamnă “orez amestecat” și este exact acest lucru – orez alături de alte preparate și sosuri.

Sambal – este un sos specific indoneziei, de obicei iute și care se servește separat alături de sate sau alte preparate principale. Există peste 200 de feluri de sambal în Indonezia.

Despre fructe

Indonezia a fost pentru noi o adevărată surpriză la acest capitol. Insula oferă o mulțime de fructe exotice, care mai de care mai colorate și cu gusturi aparte. În fiecare dimineață obișnuiam să avem tot felul de fructe la micul dejun, uneori servite chiar de gazda noastră și așa am găsit amândoi fructul preferat – pentru mine a fost mongosteen, iar pentru Bianca a fost salak. Mai puteam aminti de rambutan și jackfruit care au fost iarăși foarte bune, însă sunt multe altele pe care vă lăsăm pe voi să le descoperiți.

Ca regulă principală, nu mânca niciunde consideri că arată suspicios, nu este curat sau nu vezi nici un client la masă. Majoritatea warung-urilor sunt curate și putem spune că nu am avut probleme în legatură cu mâncarea, dar e bine totuși să ți cont de câteva aspecte:

  • Încearcă să vezi unde merg localnicii și unde este mai tot timpul coadă pentru a fi sigur că mâncarea are rulaj și este proaspătă.
  • Nu consuma lichide nesigilate sau din surse îndoielnice.
  • Atenție la sosuri. Dacă cumva observi că nu sunt păstrate la rece, mai bine te orientezi spre un alt loc de unde să mănânci.
  • Recomandăm să alegi, pe cât posibil, variantele vegetariene. Mâncărurile care conțin carne au risc mai mare de a fi cu probleme pentru că nu toate restaurantele au condiții bune de păstrare a acestora.
  • Spală-te pe mâini și folosește dezinfectant înainte de orice masă.

Sfaturi utile

Indonezia este un loc aproape unic, cu o altă cultură, civilizație și mentalitate decât cu ce suntem noi obișnuiți acasă sau chiar în Europa. Și de aceea e bine să ții cont de condiții de călătorie și lucruri specifice din Bali înainte să ajungi pe meleagurile acestei țări.

Viză de călătorie

Momentan, cetățenii români (cu pașaport de România) care călătoresc în Indonezia cu scop turistic sunt scutiți de viza de intrare pentru o durată de ședere până la 30 de zile. Pentru a controla acest aspect, înainte de a te urca în avionul spre Indonezia ți se va cere să prezinți și biletul de întors din care să rezulte că durata sejurului nu depășește limita admisă.

Comunicare

În Bali exista mai multe companii de telefonie mobilă care oferă cartele cu internet pentru turiști, cele recomandate fiind Telkomsel și XL Axiata. Prețurile nu sunt standard și pot varia foarte mult în funcție de vânzător. Este recomandat să cumperi o cartelă SIM dintr-un magazin oficial al companiei ca să eviți cartelele false ce se găsesc de vânzare pe stradă.

Sănătate

În prezent nu este obligatoriu să îți faci niciun vaccin înainte de a vizita Bali, însă noi recomandăm cele împotriva heptatitei A și B și DTP deoarece în Indonezia comerțul cu alimente nu este verificat și nu urmărește un anumit standard, existând astfel întotdeauna riscul de a te îmbolnăvi de pe urma mâncării contaminate.

Totodată, arhipeleagul Indonezian se află într-o zonă cu o puternică activitate seismică și este bine să fii informat despre potențialele pericole. Pentru asta poți instala aplicația Global Monitoring care transmite în timp real alarmele de cutremur sau tsunami.

Prețul pentru turiști

Ca în majoritatea locurilor turistice, și în special în cele cu putere economică scăzută, vânzătorii sunt tentați să scoată de pe tine cât mai mulți bani. De aceea trebuie negociate prețurile pentru orice servicii și bunuri, în afară de cele cu preț fix din magazine ș.a.m.d. Nu uita că până și costurile de taxi se pot negocia cu șoferul la fața locului, fiind un lucru obișnuit.

ALTE POVEȘTI DE PE ACESTE MELEAGURI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to Top